Vatra cu idei...InspirațieSprijinEducație pentru tineri

Suntem o organizație neguvernamentală ce-și desfășoară activitatea în comuna Nicolae Bălcescu, din județul Vâlcea, care și-a asumat misiunea de a sprijini comunitatea rurală spre a se dezvolta, de a aduce o schimbare în viețile tinerilor de la țară, prin derularea unor proiecte cu caracter educațional şi social, promovând principiile economiei și responsabilității sociale.

Ce facem la Vatra cu idei?

Prin tot ceea ce facem – ateliere, proiecte, activități în natură sau inițiative comunitare – deschidem drumuri. Drumuri către încredere, descoperire și apartenență. Oferim nu doar cunoștințe, ci un sens și un loc în lume.

Educație care schimbă destine

Credem că educația este singura cale spre un viitor mai bun. De aceea, organizăm ateliere, tabere, cursuri și proiecte care îi ajută pe tinerii din mediul rural să se descopere, să învețe și să viseze dincolo de limitele impuse de mentalități sau lipsuri.

Legături vii cu natura și tradiția

Punem în valoare rădăcinile locale și frumusețea simplității: organizăm activități pentru familii în mijlocul pădurii, promovăm tradițiile satului și cultivăm respectul față de natură și comunitate. Aici, educația se face cu suflet, în mijlocul vieții reale.

Comunitate și solidaritate

La Vatra cu Idei construim mai mult decât proiecte: construim legături. Oferim sprijin real prin voluntariat, inițiative caritabile și colaborări între generații. Aducem oamenii împreună și le dăm curaj să creadă că pot schimba lumea din satul lor.

green-leaves-pattern-background-.jpg

Povestea noastră

Vatra cu Idei s-a născut dintr-o revoltă – și a crescut din speranță.
Totul a început în vara lui 2013, cu o căruță, câteva cărți și o replică dureroasă care ne-a arătat cât de greu le este unora să viseze altfel. Din acel moment, ne-am propus să schimbăm ceva. Așa a luat naștere o organizație care crede cu tărie că educația este singura alternativă pentru un viitor mai bun. De peste 10 ani, sprijinim tinerii din mediul rural să se descopere, să învețe, să se conecteze la comunitate și la lume – prin proiecte, voluntariat, natură, tradiții și suflet.

Parteneri care cred în bine

La Vatra cu Idei, nu suntem niciodată singuri. În fiecare pas pe care îl facem pentru tinerii din comunitate, avem alături oameni, organizații și instituții care ne împărtășesc valorile: încrederea în educație, grija pentru natură, respectul față de tradiție și solidaritatea între generații.

Colaborările noastre locale ne-au ajutat să creștem proiecte, să ajungem la mai mulți tineri și să dăm viață unor idei care păreau imposibile. Le mulțumim tuturor celor care aleg să ne fie aproape – pentru că doar împreună putem construi o comunitate vie, unită și educată.

Implicare și perseverență

În cei 10 ani am trecut prin piedici, am luptat cu mentalități și am căutat resurse acolo unde părea imposibil. Dar am rămas aici. Mai motivați ca oricând.

La Vatra cu Idei, credem că EDUCAȚIA este singura alternativă reală. Am crescut odată cu proiectele noastre, am învățat, ne-am adaptat și acum visăm mai departe.

0 +

Proiecte implementate

0 +

Tineri voluntari

0 +

Beneficiari direcți

Oferta educațională

Proiecte proprii, create din suflet, pentru comunitatea Vatra.

Cu Pădurici... la joacă, învățare, căutare! A vitaminei N (natură)

Cu Pădurici... la joacă, învățare, căutare! A vitaminei N (natură)

Aleea Terapeutică ​

Aleea Terapeutică ​

Sesiuni de îmbăiere în natură​

Sesiuni de îmbăiere în natură​

Vatra Park​

Vatra Park​